Fiind în vârful muntelui, privim în prăpastie și ne temem de necunoscutul ei sumbru. După căderea în prăpastie, contemplăm cerul și înțelegem cât de important este fiecare moment minunat ... Abisul stihiei  a mării zbuciumate este sumbru și emoțional, ca și când este indignată de vremurile contemporane...

 „Cine luptă împotriva monștrilor ar trebui să fie atent că el însuși să nu devine monstru. Și dacă te uiți în prăpastie mult timp, atunci  și prăpastia începe să te privească ”.

/ Friedrich Nietzsche /

 Ți-ai văzut reflecția în prăpastie? Cum este? Ești mulțumit și mândru? Sau ai vrea să schimbi ceva?